Editura Casei Corpului Didactic Bacău a fost înfiinţată în anul 2004 cu scopul
de a de a edita / tipări diferite tipuri de publicaţii, fiind astfel valorificată şi popularizată experienţa şi activitatea de cercetare în educaţie a cadrelor didactice.
Astfel, în sensul îndeplinirii scopului său, Editura Casei Corpului Didactic Bacău, este deschisă iniţiativelor cadrelor didactice, activitatea sa fiind subordonată următoarelor obiective:
- sprijinirea procesului de învăţământ, prin creşterea accesului la informaţie a cadrelor didactice;
- susţinerea şi promovarea cercetării ştiinţifice.
Sub egida editurii, conform ultimei actualizări a datelor din 01.09.2011, au fost publicate: reviste şi periodice -53, buletine informative şi ghiduri metodologice -95, culegeri şi manuale - 67, alte publicaţii (din domeniul psihopedagogiei, CD –uri cu lucrări de la simpozioane, etc.) – 66, în total 281 titluri şi difuzate: 22 de buletine informative şi ghiduri metodologice, 5 culegeri şi manuale şi alte 25 de publicaţii.
În cadrul editurii se asigură:
- acordarea consultanţei de specialitate şi a consilierii responsabililor revistelor şcolare, precum şi asigurarea demersurilor privind acordarea ISSN (clic pentru mai multe informaţii despre ISSN);
- acordarea consultanţei de specialitate şi a consilierii cadrelor didactice, precum şi asigurarea demersurilor privind acordarea ISBN (clic pentru mai multe informaţii despre ISBN);
- acordarea consultanţei de specialitate şi a consilierii cadrelor didactice, precum şi asigurarea demersurilor privind legalitatea apariţiilor editoriale (clic pentru mai multe informaţii privind descrierea CIP, clic pentru mai multe informaţii privind depozitul legal de carte, clic pentru mai multe informaţii privind Legea drepturilor de autor );
- legătura cu Biblioteca Naţională a României - Centrul Naţional ISBN-ISSN-CIP, cu Biblioteca Pedagogică Naţională „I. C. Petrescu” Bucureşti, cu Biblioteca Judeţeană "Costache Sturdza" Bacău, dar şi cu alte biblioteci din ţară;
- gestionarea soft-ul educaţional existent, ce poate folosit pentru asigurarea activităţii de instruire / perfecţionare a personalului din învăţământ în utilizarea PC, dar şi în cadrul activităţilor desfăşurate de aceştia la clasă;
- realizarea materialelor informative şi de promovare a ofertei educaţionale;
- realizarea concepţiei tehnice a materialelor de promovare pentru instituţiile de învăţământ doritoare (machetare, design).
Pentru mai multe informaţii puteţi lua legătura cu redactorul acesteia, dna Aurelia Bocancea: tel: 0733995074, sau email: editura@ccdbacau.ro |
Editura Casei Corpului Didactic Bacău îşi completează palmaresul de 260 de titluri, lucrări de specialitate, ghiduri metodice, dicţionare, culegeri de teste, reviste ştiinţifice şi şcolare, cu alte trei apariţii.
Acestea sunt dedicate învăţământului preşcolar, făcând parte din categoria auxiliarelor didactice, în ultimul timp remarcându-se o cerere sporită pentru aceste tipuri de apariţii editoriale, mai ales la acest nivel de învăţământ.
Aşadar, prin Decizia nr. 28831/28.01.2011, Ministerul Educaţiei a avizat următoarele materiale didactice, adresate învăţământului preşcolar, ceea ce oferă acestora un plus de valoare şi un statut aparte în rândul lucrărilor de profil, care se distribuie în sistem:
-
Comunicarea orală şi scrisă în preşcolaritate – Grupa mare (5-6 ani) (auxiliar didactic). Autori: Maria MĂTĂSARU, Aurelia PIŢU, Carmen NEDELCU, Maria CHIRILOAIE, Lavinia MĂTĂSARU, Viorica PRICOPOAIA;
-
Matematică în grădiniţă – Nivelul II (5- 6 ani) (auxiliar didactic). Autori: Maria MĂTĂSARU, Maria CHIRILOAIE, Carmen NEDELCU, Lavinia MĂTĂSARU;
-
Evaluarea iniţială în grădiniţă a copilului de 5- 6 ani (auxiliar didactic). Autori: Maria MĂTĂSARU, Maria CHIRILOAIE, Luminiţa COJOCARU, Carmen NEDELCU, Viorica PRICOPOAIA, Lavinia MĂTĂSARU;
|